RedAbaris: februarie 2015

Nu am obiceiul de a scrie articole, dar îmi place să citesc ce scriu alții, în special pe alte bloguri sau site-uri românești (inclusiv rubricile de comentarii). Acesta va fi poate singurul post pe blog, deoarece atunci când l-am creat am vrut să-l dedic DOAR cărților lucrate de mine și pe care vă invit cu cea mai mare plăcere să le descărcați, în cazul în care vi se par interesante.
Acum.
De ce Linux (GNU/Linux)?
Mai jos voi încerca să explic cauza prin care cele mai multe site-uri/bloguri românești dedicate zonei Linux reușesc să dea cu bâta-n baltă și să-i sperie pe noii veniți, în cele mai multe cazuri chiar dând dovadă de prea mult zel în apărarea distribuției preferate sau luarea peste picior a altor utilizatori de sisteme de operare, ignorând complet punctul de plecare al subiectului.
Ca să nu uit: folosesc GNU/Linux de aproximativ 6 ani.
Întâi, motivele pentru care am ales GNU/Linux:

Motivul 1: Structura internă a sistemului (sistemul de fișiere)
Din punctul meu de vedere, structura internă a unui sistem UNIX sau UNIX-like este principalul motiv care nu mă lasă să mă mai despart de acest tip de sistem; nu faptul că este free, că n-are viruși sau alte vrăjeli de gradul IV pe care toate site-urile le ridică-n slăvi până la exasperare. Să exemplific, pe înțelesul unui utilizator casnic (voi face comparație, bine-nțeles cu Windows):
Windows:
În Windows avem partițiile denumite ca C: D: E: etc (A: și B: nu mai există, ele erau destinate dischetelor). Prioritară este partiția C:\ pe care stă Windows-ul, programele, configurațiile programelor și cele ale utilizatorului/utilizatorilor. Hard-ul se formatează creând minim 2 partiții, una pe care va sta Windows-ul (C:\) și alta sau altele unde utilizatorul își va ține fișierele.

GNU/Linux:
Pe Linux partiționarea se face tot în minim 2 partiții, numai că în cazul nostru (home user/utilizator casnic) ele nu vor purta denumirea de C: sau D: ci / și /home.
Acel slash (/) se citește <root> și reprezintă începutul sistemului de operare (gândiți-vă la un copac - rădăcină, trunchi și ramuri). În cazul nostru / reprezintă trunchiul, iar tot ce urmează după / reprezintă ramurile. Acum, fiecare ramură în parte (ex: /home) are un rol bine definit și mai mult de-atât aproape toate ramurile pot fi „așezate” pe partiții separate.
Partiționare în Linux nu este „fixă” ca în Windows (am spus mai sus că-n Windows, doar partiția C: este importantă), ea putând fi efectuată în funcție de nevoile utilizatorului. Un dezvoltator sau un tester își va partiționa hard-ul diferit față de un utilizator casnic.
De ce ne interesează zonele / și /home? Aici vine MAREA diferență dintre Windows și un sistem UNIX-like. Să presupunem că am făcut două partiții, cum am zis mai sus iar asta se va traduce în felul următor:
/ => sistemul de operare
/home => Utilizatori
Să luăm un exemplu: avem 2 utilizatori, Ana (/home/Ana) și Geo (/home/Geo). Ana și Geo nu au absolut niciun contact una cu cealaltă; fiecare dintre ele își poate configura desktop-ul și programele după bunul plac. Toate configurațiile pe care Ana le face desktop-ului și programelor ramân la ea în folder (/home/Ana), la fel și în cazul lui Geo, configurațiile rămân la ea în folder (/home/Geo) fără a se amesteca una cu cealaltă. Ce vrea să-nsemne asta? Vrea să-nsemne că în momentul în care eu (administratorul) fac un fresh install, utilizatorii nu-s deloc afectați, ei putându-și continua activitatea după reinstalarea sistemului ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Când vor intra în sistem, iconițele vor fi tot acolo pe desktop, așa cum și le-a aranjat fiecare, configurațiile browser-ului vor fi aceleași, pe care fiecare și le-a făcut etc, și asta din cauza faptului că fiecare utilizator are zona lui și doar a lui, în care-și ține fișierele personale, configurațiile programelor, desktop-ul etc.

Schematic, poate fi expusă în felul următor:
Partiția 1 = / = sistem (programe, setările sistemului etc) = administrator = parolă
Partiția 2 = /home = utilizator (configurațiile desktop-ului, programelor etc)= parolă
Da! Administratorul are o parolă și o zonă doar a lui (adică /), utilizatorul are o zonă doar a lui și o parolă (adică /home/user). Utilizatorul nu se bagă peste sistem și nici vice-versa, linia de separație între cele două „entități” este foarte clar marcată.
Dacă adăugăm la ce am spus mai sus și faptul că se poate remasteriza o distribuție atunci poate veți înțelege „frumusețea” acestui sistem. Remasterizarea constă în descărcarea fișierului .iso al distribuției preferate și operarea în interiorul acestuia cu ajutorul unui program sau prin alte mijloace. Se pot scoate programe pe care nu le consideri importante și înlocui cu ceea ce-ți dorești. După terminarea operației, se inchide fișierul .iso, se scrie pe un dvd sau stick și...FREEDOM (Mel Gibson pe eșafod).
Un alt lucru important. În cadrul sistemelor UNIX-like (inclusiv Linux) totul este considerat fișier: hard disk-ul este un fișier, folderele sânt fișiere etc. La fel de important, fișierele n-au nevoie de terminație, citirea fișierului de către sistemul de operare făcându-se prin ceea ce se numește <magic number>. Dacă, spre exemplu (mă refer la utilizatorii Windows), luați un fișier .mp3 și îi schimbați terminația în .pdf, atunci, la deschiderea fișierului PDF veți primi o eroare. În cazul Linux, eu îi pot da câte terminații vreau, ca .pdf.mp3.avi.7z sau niciuna; programul asociat cu tipul „normal” al fișierului, oricum mi-l va deschide.

Motivul 2: Programele provin dintr-o sursă comună
În majoritatea distribuțiilor Linux există un program denumit Administrator de Pachete (package manager) care are ca scop instalarea, dezinstalarea, upgrade-ul pachetelor și multe alte funcții, inclusiv aceea prin care, dupa dezinstalarea unui program poți urmări dacă acel program a fost șters sau nu complet din calculator (vi se arată până-n cele mai mici detalii locația pe care o are fiecare fișier care face parte din acel program).
Notă: Să nu faceți confuzie între <pachet> și <program>. Un pachet (package) sau mai multe pachete pot forma un program. Aceste pachete se aseamănă cu o arhivă, pe care Administratorul de Pachete o descarcă, extrage și instalează în sistem.
În cazul distribuțiilor mari (gen Debian, ArchLinux etc) toate programele provin dintr-o singură locație, anume, serverele acelei distribuții sau serverele partenere ale acelei distribuții (în mare parte universități). Provenind dintr-o sursă comună, pot fi instalate simultan toate programele dorite (2, 5, 100, nu contează), ori cu ajutorul interfeței Administratorului de Pachete, ori prin linia de comandă (este foarte simplu și mai rapid decât prin interfață).
Concluzia: nu trebuie să alergați după un anumit program pe net decât în cazuri extreme. Pentru un utilizator casnic există programe destule.

Motivul 3: Consumul resurselor
Conform filozofiei UNIX, un sistem de operare trebuie să fie simplu. Ca și în viața reală, un mecanism simplu este mai ușor de reparat și întreținut, acest lucru prelungindu-i durata de viață în primul rând, iar în al doilea rând, nu dă bătăi de cap (prea mari) celui care-l folosește. Linux este un sistem simplu ca și structură, ceea ce-l face suplu și rapid. Una dintre cauzele pentru care un program are un consum mai mic sub Linux față de Windows este următoarea:
Programul este scris pentru a fi accesat prin Terminal (linia de comandă), iar interfața este creată „peste” acel program, dacă este cazul. În același timp, filozofia UNIX spune că este mai bine să ai multe programe mici în detrimentul unuia mare și care să facă de toate. Având multe programe mici, dacă se intâmplă ca unul dintre ele să nu mai funcționeze, se pot cupla alte programe între ele (I/O) care să suplinească funcția celui stricat.
Alt motiv ar fi folosirea pe scară largă a script-urilor (script-urile sânt fișiere executabile de tip text care conțin diverse comenzi pe care sistemul de operare le pune în aplicare), evitându-se astfel pe cât posibil încărcarea sistemului cu diverse programe GUI.
Notă: comenzile, la rândul lor sânt tot programe.
Exemplu:
Ca și în cazul Windows, pentru generarea unei liste dintr-o anumită locație nu aveți nevoie de un super-program care să aibă 20 de setări și o interfață incărcată de efecte lucitoare, care automat va consuma resurse atât cât nu face. Este simplu, doar să știți cum se utilizaeză linia de comandă.
Un simplu script în Windows vă poate scăpa de-un chin:
dir /s *.* > C:\lista.txt
Luați ce am scris mai sus, copiați-l într-un fișier text, salvați fișierul ca lista.bat. Mutați fișierul în locația de unde vreți să generați lista, dați dublu click pe el și asta e. Lista o veți găsi în C:\
Același lucru, sub Linux ar arăta așa: ls -R > ~/lista.txt

Celelalte motive expuse de mai toate blog-urile și site-urile românești, le voi enumera pe scurt, cu comentariile de rigoare.

Motivul 4: Linux este free (adică liber)
În cazul GNU/Linux free se traduce prin liber, în primul rând, iar în al doilea moca, gratis etc. Liber înseamnă că ai acces la codul sursă (ciorna programului sau a sistemului de operare) și poți modifica orice, oricând, oriunde, fără a intra în ilegalitate.
La noi, în România (am precizat de la-nceput ca mă ocup doar de zona noastră), faptul că Linux este free nu prea are importanță. Există o sumedenie de site-uri cu torrente care-ți oferă „gratis” tot ce ai nevoie: sisteme se operare, programe profesionale etc. Aici ține și de etica utilizatorului, în alegerea pe care o face.

Motivul 5: Linux este imun la viruși
Afirmație incompletă. Orice sistem conectat la internet este expus mai mult sau mai puțin „agresiunii cibernetice”......sună cam ciudat ce-am zis, dar, o las așa.
GNU/Linux, ca sistem de operare este mai protejat în privința atacurilor (ca de altfel aproape toate sistemele UNIX sau UNIX-like) tocmai din cauza celor spuse în primul motiv al postării. Ca utilizator poți infecta de exemplu browser-ul, dar asta nu este o problemă majoră: se șterge configurația programului, după care i se dă drumul din nou programului...și asta este tot. De o infecție masivă la nivelul sistemului, eu n-am auzit și nici nu știu dacă au fost mai mult de 10 cazuri de când există Linux până acum.

Motivul 6: Linux nu se fragmentează
Greșit, din nou. Sistemul de fișiere ext*, folosit de mai toate distribuțiile se fragmentează, deși procesul fragmentării, comparativ cu NTFS (Windows), este mult, mult mai lent. Ceea ce pe Windows se fragmentează într-o lună, pe Linux se fragmentează în câțiva ani, fără a face mișto de cele spuse.

Mai sânt multe de spus, dar am să mă opresc aici, nu înainte de a pune eternele întrebări ale utilizatorului Windows:
1. Linux este mai bun ca Windows?
    Nu. Sânt două sisteme COMPLET diferite, ca și concepție, filozofie, target etc. Are rost să comparăm o mașină de raliu cu una destinată familiștilor? Nu cred. Doar pentru că amândouă sânt autoturisme asta nu înseamnă că-s și la fel.
2. Merg jocurile sau programele de Windows pe Linux?
    Te duci pe site-ul producătorului și vezi dacă are suport pentru Linux. Dacă nu are, atunci nu merg. Punct. Dacă mie îmi merg prin PlayOnLinux/Wine, atunci asta este problema mea, că așa-s eu mai nesimțit și nu vreau să-ți spun. Glumeam.
   Anumite programe/jocuri nu merg deloc, altele doar parțial, altele complet, iar altele mai bine decât pe Windows. Fără glumă, Morrowind îmi rulează mai fluid sub PlayOnLinux decât pe XP de 1000 de ori.
   Ca și în cazul Windows, degeaba vin eu cu detalii cum să faci programul să ruleze, configurația calculatorului tău poate nu-ți permite. La capitolul ăsta-s multe de discutat. Dacă amândoi folosim același sistem de operare, aceeași versiune, asta nu înseamnă neapărat că, dacă, mie mi-a mers programul X, va merge și la tine. Cauzele pot fi multiple.
3. Ce Linux (distribuție) îmi recomanzi?
Niciuna. La fel ca mai sus, dacă mie, distribuția X îmi rulează impecabil, nu înseamnă că și la tine va fi la fel.

Concluzie:
Când vine vorba de GNU/Linux, eu mă gândesc ca la un câștig de loterie și-mi pun două întrebări:
1. Mă duc să strig în mijlocul străzii cât mă ține gura, că am câștigat la loto?
         sau
2. Merg pe burtă și împart premiul alături de cei dragi?
Răspunsul și-l dă fiecare.

RedAbaris

joi, 12 februarie 2015

Gnosticism [v1]

luni, 2 februarie 2015

De ce Linux

Despre mine

Arhivă blog